Edilii vor să toace 21,3 milioane de euro din fonduri europene pe semafoare, fibră optică şi camere video
Iaşi: Blocaje, nervi şi claxoane în traficul din oraş. Autobuzele şi maşinile merg bară la bară (VIDEO)
Iaşi: Trafic paralizat din cauza gheţii
Investiţia presupune şi amenajarea unui centru de comandă al traficului. Contribuţia Primăriei este foarte mare, de 15,6% din valoarea proiectului.
Proiectul municipalităţii „Sistem de management al traficului" îşi propune să fluidizeze circulaţia din oraş şi să reducă numărul de accidente şi ambuteiaje. Studiul de fezabilitate întocmit de firma Search Corporation, în schimbul sumei de 213.000 de lei a stârnit dispute printre consilierii locali.
Aleşii au contestat valoarea mult prea mare a proiectului, precum şi soluţiile propuse pentru decongestionarea traficului.
„Acelaşi sistem sofisticat este şi la Bucureşti şi nu funcţionează atunci când plouă şi ninge. Nu vedem în studiu indicatoare pentru locurile de parcare, mai ales în zonele în care sunt ambuteiaje la orele de vârf", a spus consilierul local Gabriel Surdu.
Iaşi: Blocaţi în trafic către şcoală: Drum de 25 de minute făcut în aproape o oră (FOTO şi VIDEO)
Potrivit proiectului propus aleşilor locali, 90 de intersecţii ar trebui dotate cu camere video, detectoare de vehicule şi un sistem de telecomunicaţii prin fibră optică.
„Camerele de videorecepţie vor fi la intrările şi ieşirile din intersecţii. Detectorii de la ieşire vor transmite indicatorii de trafic la următoarea intersecţie pentru a se adapta în funcţie de numărul de maşini", a spus Dan Cotigă, reprezentantul firmei Search Corporation.
Studiul de fezabilitate are la bază şi indicatori din studiile realizate în anii anteriori, care au eşuat în practică. „Problema traficului nu se va rezolva niciodată. Trebuie să urmărim să îmbunătăţim. Această arhi