Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul care sare cu paraşuta cu precizie de 2 cm! » Aterizare pe moneda de 10 bani

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 8 decembrie 2010 · ·

Vorbeşte tare şi explică pe larg performanţa lui. "Ca să înţeleagă lumea". Alexandru Nicolau este campion mondial de juniori la paraşutism la punct fix

Tînărul e unul dintre puţinii oameni de pe această planetă care, de la un kilometru în aer, poate pica exact pe un punct minuscul! Această probă de foc a îndeplinit-o pentru a deveni numărul 1 în lume: septembrie 2010, Muntenegru

La cei 1,80 metri înălţime, puştiul pare mult prea firav pentru a practica un sport extrem. "Am doar 65 de kilograme, dar acest lucru mă ajută la sărituri. Datorită greutăţii mici, cobor mai încet şi pot fi mai precis la aterizare".

Fascinat de senzaţia zborului cu paraşuta, Alex, buzoian prin adopţie, ne introduce în lumea lui. Vorbeşte răspicat, explică orice detaliu "pentru ca toată lumea să înţeleagă". I se citeşte pasiunea în privire.

"Pe o saltea e amplasat un dispozitiv electronic asemănător unei ţinte, iar centrul măsoară doar doi centimetri în diametru. Sărim de la 800-1000 de metri, ceea ce înseamnă puţin faţă de săriturile obişnuite, şi trebuie să punem călcîiul pe sol cît mai aproape de ţintă".

Salt ilegal la 12 ani

Alex a deprins ritualul săriturilor de la tatăl său, Ramiro Nicolau (54 de ani), unul dintre cei mai experimentaţi paraşutişti români, cu aproape 8.000 de salturi la activ: "Să fie clar, nu m-a forţat să practic acest sport. Doar mi-a făcut cunoştinţă cu el, la fel cum mi-a făcut şi cu gimnastica, atletismul şi alte sporturi de echipă care m-au ajutat. Eu mi-am ales singur drumul în viaţă!".

Continuă: "Limita legală e de 16 ani, dar am sărit prima dată, însoţit, la 12 ani, iar singur la 15 ani şi jumătate. Atunci mi-am dat seama că asta vreau să fac pentru tot restul vieţii! Pînă şi bungee jumping-ul mi se pare banal în comparaţie cu paraşutismul!".

"Nici poeţii n-ar put

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii vor fi sancţionaţi - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 24 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 30 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°