Cred că nu există alt loc în care să simt mai puternic sentimentul de „acasă” cum este Buzăul. Fie că mă aflu într-un sat de câmpie, lângă întinsele grădini de legume, între dealurile sărăturoase ori pe culmile învelite cu podgorii, fie că mă primesc cu braţele deschise pădurile care adăpostesc mănăstirile cele vechi şi amintirea strămoşilor ori ajung în apropierea steiurilor de piatră, peste tot mă învăluie – te învăluie, pe tine, călătorul – acest minunat sentiment că eşti primit cu braţele deschise, că ai fost aşteptat să vii aşa cum aştepţi un frate drag.
Nu cred să fie buzoienii o excepţie pe pământul românesc, însă locurile pe care le „stapânesc” sunt prea-bogate în excepţii, de la lacuri fără fund la munţi de sare, de la focuri vii la mine de petrol, de la „vulcani noroioşi” la adevărate „cetăţi monahale” săpate direct în piatra munţilor. Iar dacă locurile sunt fabuloase, oamenii sunt şi ei dintre aceia capabili să înnobileze spaţiul pe care îl populează. Am simţit asta la Berca, aşa cum probabil o va fi simţit-o şi vodă Brâncoveanu, altfel de ce ar fi ales ca aici, pe dealul care străjuieşte meandrele râului Buzău, să îşi înalţe un palat domnesc, căruia i-a pus alături o adevărată bijuterie arhitecturală şi de pictură murală cum este biserica zisă „a Mănăstirii Berca”, pictată de însuşi Pârvu Mutu Zugravul, al cărui chip (o raritate, de altfel) este pictat pe partea dreaptă, chiar la intrare.
"Ce poate fi mai apetisant, într-o seară friguroasă de la începutul lui decembrie, decât o bucătărie învăluită în parfum de gutuie? La Pensiunea Casa Matei din Berca, primele zile ale lui decembrie te întâmpină cu gutui galbene în farfurie" Simona Tănase proprietar pensiune Locul de unde se pot vedea cel mai bine şi ruinele palatului voievodul, şi splendida biserică este Pensiunea Casa Matei, situată în cotul râului Buzău. O pensiune de patru margarete
