Bărbatul de 27 de ani şi-a pus capăt zilelor după ce a fost înjurat şi umilit de doi poliţişti, susţine un ONG pentru apărarea drepturilor gay-ilor.
Bărbatul, originar dintr-un sat din Republica Moldova, a fost găsit spânzurat cu un fular de o bară la intrarea în blocul unde locuia mătuşa sa, în Chişinău. Reprezentantul Centrului Gender Doc, Angela Frolov povesteşte că acesta a decis să-şi pună capăt zilelor, după un incident avut cu poliţiştii în seara zilei de 6 decembrie. Tânărul se afla la o întâlnire amoroasă cu partenerul său de 40 de ani într-un veceu public, când a fost scos cu forţa de doi poliţişti. Unul dintre ei avea o armă şi era foarte agresiv. "Ce staţi aici, poponarilor, nu vă e ruşine? Există hoteluri pentru asta", le-ar fi spus unul dintre poliţişti. La intervenţia preşedintelui organizaţiei Gender Doc, Alexei Marcicov, cei doi bărbaţi au fost eliberaţi, fără a fi duşi la sector. Pe drum spre casă, victimai i-a telefonat mamei sale.
" Mamă, sunt gay, iartă-mă", i-a spus acesta, după care s-a spânzurat chiar în scara mătuşii la care stătea în gazdă.
Mama, care bănuia că băiatul său are o orietnare netradiţională, şi-a îngropat ieri copilul. " Cel mai probabil, băiatul şi-a pus capăt zilelor din ruşine. Îi era teamă că poliţiştii le vor spune tuturor că este gay," crede Frolov.
MAI: ”Poliţiştii le-au ţinut homosexualilor o lecţie de etică”
Ministerul de Interne susţine însă că poliţiştii erau în drept să-i interogheze pe tineri, întrucât aceştia au tulburat ordinea publică. Olga Baciu, şefa serviciului de presă povesteşte şirul evenimentelor: "La 6 decembrie, doi angajaţi ai regimentului Scut patrulau în parcul Valea Morilor, în spatele Ambasadei SUA. Ei au au fost alertaţi de două doamne, ale căror copii au auzit sunete ciudate dintr-un veceu public. Poliţiştii au intrat în toaletă şi i-au găsit pe cei doi tineri în