Un nou vaccin împotriva uneia dintre cele mai periculoase forme de pneumonie, cauza majoră a mortalității infantile, urmează să fie lansat, mâine, în Nicaragua. Demersul face parte din eforturile de a preveni, până în 2015, decesul a peste 700.000 de persoane din țările sărace, anunță Reuters. Sursa: Dan Badea
Alianța Mondială aVaccinurilor și Imunizării (GAVI) susține că Nicaragua va fi astfel prima națiune în curs de dezvoltare care va începe imunizarea copiilor cu vaccin pneumococic produs de două dintre cele mai mari companii farmaceutice ale lumii, Pfizer și GlaxoSmithKline.
În următorii ani, campania de imunizare se va desfășura în alte 18 țări, mai anunță sursa citată.
Reprezentanții GAVI au afirmat, ieri, într-o declarație, că speră ca în scurt timp vaccinul să fie produs pe scară largă, astfel încât, până în 2015, el să fie disponibil în peste 40 de țări.
Acțiunea de imunizare din Nicaragua face parte dintr-un mai amplu program condus de GAVI, ale cărui baze au fost puse, prin parteneriat public privat, în anul 2000, și care are ca scop introducerea diferitelor tipuri de vaccin în cele mai sărace țări ale lumii. Astfel, după ce a început în America Centrală, campania va ajunge în Estul Mijlociu și Africa. În februarie 2011, vor fi imunizați copiii din Kenya.
Boala pneumococică, care poate declanșa penumonia, meningita și septicemia, ucide anual peste o jumătate de milion de copii, cei mai mulți dintre aceștia fiind din țările sărace, unde accesul la serviciile medicale fie lipsește, fie este costisitor.
DILEME
În ciuda intențiilor bune, sunt și voci care se declară nemulțumite de demersul GAVI, în contextul în care, săptămâna aceasta, o amplă analiză dată publicității a evidențiat faptul că marile companii producătoare de medicamente se folosesc, pe post de cobai plătiți, de persoan