Nota bene: suntem în luna august, suntem în Alaska, şi Alina vrea de acum cadoul de Crăciun...
Ca să mă mai calmez, îmi las soţia să se plimbe prin faţa (subliniez, prin faţa) vitrinelor, şi eu mă apuc să văd care-i treaba cu presa locală.
Suntem încă în micul şi însoritul orăşel Skagway, localnicii nu prea dau semne că ar trece prin vreo criză mondială, turiştii scotocesc prin suveniruri, iar eu n-am găsit altceva mai bun de făcut decât să răsfoiesc ziarele pe aici! Nu râdeţi, Alaska chiar are presă, are chiar şi un Club de Presă (din câte am înţeles foarte serios).
În timp ce îmi notez în jurnal fraza aceasta cu „nu râdeţi”, culmea este că mă pufneşte râsul. De ce? Brusc mi-a venit în minte o frază memorabilă care aparţine preşedintelui Obama: „Am încheiat cu voi o afacere foarte bună cu privire la Alaska. Vă mulţumim”. Genial! Preşedintele SUA, Barak Obama, evoca prin iulie anul trecut „afacerea istorică” încheiată între Rusia ţaristă şi SUA, într-un discurs rostit la Moscova, în faţa unor oameni de afaceri ruşi. Agenţia rusă de presă Interfax menţiona atunci că „fiecare acru de pământ din Alaska a costat un american mai puţin de doi cenţi”, iar restul mass-media ruse ţinea să sublinieze că „documentul din 1867, prin care Rusia ţaristă le-a vândut Statelor Unite Alaska şi insulele învecinate ei, produce şi astăzi «efecte neplăcute» Moscovei...
Ok, istoria a fost nedreaptă, dar cine v-a pus, măi băieţi?!? Dacă vă gândeaţi mai bine atunci nu mai plângeaţi „pe marginea” resurselor petroliere submarine ale Alaskăi.
„Am găsit!” Urletul (căci altfel nu-i pot spune) Alinei mă trezeşte din reveriile legate de calitatea hârtiei de ziar alaskiene şi de greşelile istoriei. Mă duc să văd ce a găsit Alina. Mare lucru n-a găsit.
„Uite un diamant de Alaska!” O lămuresc că Soarele atât de strălucitor a împiedicat-o să vadă adevărul, şi anume u
