Accidentată în minutul 3 al partidei cu Serbia, căpitanul naţionalei României, Cristina Vărzaru, va rata restul Europeanului. Jucătoarea nu-şi plînge de milă şi încearcă să rămînă tare
- Cristina, e gravă accidentarea de la piciorul drept?
- Nu e foarte gravă, am suferit o rupturămusculară, dar din păcate Campionatul European s-a terminat pentru mine. Asta e, nu mai e nimic de făcut. Nu plîng, nişte smiorcăieli nu le-ar face bine nici fetelor pi nici mie, nu ar grăbi însănătoşirea.
- Cît nu vei putea juca?
- Nu ştiu, două luni, ceva de genul. Bine că nu mi-am rupt tendonul lui Ahile ca să stau nouă luni. Aşa, va trece mai repede timpul.
- Ce ai simţit pe teren?
- Am simţit că a pleznit ceva, că s-a rupt. Mi-am dat seama că nu e tendonul pentru că nu mă durea foarte tare. Doar mă ţinea să alerg. Serbia sta parcă e blestemată pentru mine. Şi în 2006, tot cu Serbia m-am accidentat la umăr, acum tot cu Serbia. Nu o să mai joc împotriva lor că şi aşa am 31 de ani şi nu ştiu cît voi mai apuca.
- Fetele s-au descurcat şi fără tine, au făcut un meci bun, nu?
- Excelent. Ştiam că aşa se va întîmpla. Serbia nu era cel mai puternic adversar, diferenţa de valoare e totuşi mare. Cît de prost să fi jucat noi ca să ne bată? Oricu, tactic am fost peste ei. Domnul Voina a citit jocul Serbiei, ne-am apărat plus la Lekici şi atacurile lor s-au construit greu.
- Poate fi aceasta tactica şi cu Croaţia şi Muntenegru?
- De ce nu? Croaţia are şi ea o linie de nouă metri foarte bună, Penezici şi Franici dau foarte bine de afară, Muntenegru o are pe Bojana. Cristina se apără foarte bine avansat şi o pot suplini excelent şi Alice Elisei, dar şi Ada Moldovan.
- Ai încredere că se poate realiza în continuare un rezultat bun?
- Sînt sigură de asta. Fetele au un moral bun. Pînă acum, tot timp
