O seară de decembrie, ora 21.05. Curtea spitalului nr. 1 e „inundată“ în beznă, aleea principală semănând cu uliţa unei sat ascuns de civilizaţie.

La intrarea în Urgenţă, chiştoacele de ţigări „strălucesc“ sub plăcuţa cu „Fumatul Interzis“ prinsă în cuie pe zidul spitalui. Înăuntru e cald, melodiile comerciale se aud încet din boxele televizorului suspendat pe perete, iar bradul şi beculeţele de sezon îţi dau o senzaţie de linişte.

Mă aşez timid pe unul dintre scaune şi aştept. La biroul „Triaj“ e zarvă mare. Trei asistente butonează după birou, alte trei îşi complimentează manichiurile în faţa biroului. Un singur Adam între Eve, dar şi el la fel de captivat de modele cu picăţele de pe unghiile camaradelor de muncă. Bărbatul le soarbe colegial din priviri complimentându-le „french-ul“ făcut „la salon, în cartier“.

Glume, zâmbete şi bolnavi

„Fată, ce faci fată?“, o abordează pe una dintre duduiţe, în stilul „Mondenii“, o altă asistentă venind din secţia Resuscitare cu un clip-board în braţe. „Ia, zi, cum pici în weekend?“, îi răspunde interlocutoarea după replica de rigoare „Bine, fată!“, rostită cu intonaţia specifică. Pe unul dintre scaunele din faţa traiajului o femeie îmbrăcată în halat spitalicesc vorbeşte de zor la celular.

Pacienţii vin unul după altul: unii pe targă, alţii pe picioare, câţiva în cărucioare. Masculul asistent îi legitimează pe cei care merg în picioare, în sortează în funcţie de gravitatea problemei şi îi trimite să aştepte cuminţi pe băncuţele de plastic care seamănă perfect la design cu alea din gară. Fetele de la butoane schimbă subiectul de discuţie: gustarea de la ora 21.35. „Avem covrigei, sandvişuri şi sticks-uri“, enumeră una dintre asistente meniul turei de noapte după o scurtă privire în dulăpiorul din spatele calculatoarelor. Asistenta de pe scaun încă tăinuie la telefonul mobil.

Aşteptatul îţi alină une