Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Romii din Iancu Jianu acuză poliţiştii că i-au agresat

Publicat in Adevarul, luni 13 decembrie 2010 ·

Romii susţin că oamenii legii i-au bătut şi au tras cu pistoalele spre ei fără motiv. În replică, poliţiştii spun însă că au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare şi că au procedat în mod corect pentru a aplana conflictul.

Romii din comuna Iancu Jianu, care săptămâna trecută au atacat poliţiştii şi jandarmii care încercau să imobilizeze doi hoţi de gazolină, spun că sunt nevinovaţi. În timp ce poliţiştii susţin că aceştia i-au înconjurat cu furci şi bâte, oamenii spun că altfel s-a petrecut lucrurile. “Poliţiştii mint, sunt nişte hoţi. Ei ne-au bătut şi pe noi şi pe copiii noştrii. Au tras cu pistoalele spre copii pentru că i-au găsit acolo, unde s-a spart conducta”, a spus Alexandra Dobre, localnică. Oamenii legii spun însă că au fost nevoiţi să folosească armamentul din doatre. „În timp ce încercau să îi imobilizeze pe cei care sustrăgeau combustibil, poliţiştii şi jandarmii au fost atacaţi de către săteni. Atunci s-a folosit armamentul din dotare, executându-se în plan vertical mai multe focuri de armă”, a precizat comisarul Alina Popescu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Ionuţ Mincu, localnic

„Conducta s-a spart singură!”

Romii susţin că acea conductă magistrală care traversează localitatea s-a fisurat pentru că e veche. “Conducta s-a spart singură pentru că e veche şi e ruginită, nu a spart-o nimeni. Noi ne-am dus acolo să luăm copiii acasă şi am luat şi noi gazolină că dacă nu avem ce să mâncăm…”, a spus Luminiţa Văduva. Primarul localităţii, Dumitru Corbeanu, spune că este posibil să se fi produs o defecţiune la conductă. “Această conductă este pusă în pământ din 1953, e destul de veche, se putea sparge şi singură. Din câte ştiu eu, s-a mai fisurat şi altădată, nu e prima oară acum. E adevărat că avem probleme şi cu romii, dar nu putem ştii sigur dacă ei au spart-o”, a spus Corbeanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 38 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 58 minute
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 33 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°