Documentul de poziţie semnat vineri de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene cuprinde 11 solicitări, printre care stabilirea unor criterii specifice fiecărui judeţ pentru repartizarea sumelor de la bugetul de stat. Preşedintele CJ Olt Paul Stănescu se numără printre semnatari.
La sfârşitul săptămânii trecute, Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România s-a întrunit pentru a discuta, printre altele, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2011. La şedinţă a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Olt Paul Stănescu, acesta alăturându-se colegilor pentru stabilirea unor propuneri pe care parlamentarii să le aibă în vedere la stabilirea normativului.
Potrivit consilierului preşedintelui, Miruna Sârghie, cele 11 solicitări vizează:
1) reducerea cheltuielilor curente, respectiv cheltuielile cu personalul şi cheltuielile cu bunurile şi serviciile, de la toate ministerele şi agenţiile guvernamentale şi majorarea sumelor defalcate din TVA alocate bugetelor locale;
2) criterii specifice fiecărui judeţ pentru repartizarea sumelor de la bugetul de stat;
3) modificarea cotelor din impozitul pe venit ce revin bugetelor locale, de la 77 % la 97%,
4) abrogarea prevederilor art.16, alineat 12, din legea nr.13/2007 a energiei electrice, prin care titularii de autorizaţii şi licenţe în domeniul energiei electrice sunt scutiţi de plata de taxe, impozite şi alte obligaţii de plată, instituite de autorităţile publice centrale şi locale; modificarea codului fiscal prin crearea cadrului legal prin care autorităţile locale să poată taxa operatorii de utilităţi publice, pentru utilizarea domeniului public;
5) sumele alocate pentru programele speciale să fie repartizate pe judeţe, prin anexă la legea anuală de aprobare a bugetului de stat;
6) interzicerea diminuării sumelor de echilibrare alocate bug