Bucureştenii care vor să facă ordine în bibliotecă şi au cărţi ce le-ar putea folosi copiilor, pot să le doneze în această săptămână. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Vineri şi sâmbătă, 17 şi 18 decembrie, puteţi să aduceţi volumele care vor ajunge la copii din toată ţara, la sediul British Council (Piaţa Romană), între 9.00 şi 12.00, vineri, şi între 9.00 şi 13.15 sâmbătă, sau la Centrul Naţional al Dansului, clădirea Teatrului Naţional Bucureşti, de la 9.00 la 18.00.
Organizatorii proiectului „Susţine educaţia” vor să adune 10.000 de cărţi pentru 3.000 de copii din toată ţara. Printre cărţile căutate se numără volume cu lectura obligatorie şi suplimentară pentru şcoala primară, generală şi liceu, cărţi de poveşti, ilustrate, cu abţibilduri sau cu puzzle-uri, atlase, culegeri de matematică sau literatură, cărţi de specialitate, dicţionare de limbi străine, DEX şi DOOM. Listele complete întocmite de dascăli cu volumele necesare se găsesc la www.sustineducatia.ro/category/tip-de-resurse/carti/.
Cărţile vor ajunge în zece juceţe.