Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional Runda de luni a nenumăratelor consultări convocate la Cotroceni de Traian Băsescu a fost marcată de o premieră în ultimul an – reîntoarcerea PSD la discuţii cu şeful statului. PSD a anunţat că va participa prin liderii săi la consultările de la Preşedinţie, PNL şi PC neonorând invitaţia. Social-democraţii nu au mai fost la consultările de la Cotroceni din martie anul acesta, când tema discuţiilor a fost revizuirea Constituţiei.
Victor Ponta i-a spus lui Băsescu, la începutul întâlnirii, că, dacă doreşte să discute despre spaţiul Schengen, “nu are nici o problemă cu Opoziţia”, iar în ceea ce priveşte deblocarea Parlamentului, PSD este dispus să caute soluţii. Băsescu s-a arătat dispus să abordeze subiectele propuse de social-democraţi, înainte de a pofti presa să părăsească sala.
La întâlnirea cu partidele din arcul guvernamental, care a precedat discuţiile cu liderii PSD, Băsescu s-a arătat mai relaxat, chestionându-l râzând pe liderul UDMR, Marko Bela, în legătură cu anunţul acestuia că nu va mai candida pentru un nou mandat la şefia Uniunii, spunând că ei sunt “de o seamă” şi l-a întrebat ce ar putea înţelege el în legătură cu această retragere. “Domnule preşedinte Marko Bela, ce înţeleg că vreţi să faceţi?”, a spus Băsescu, râzând, în debutul consultărilor cu liderii arcului guvernamental de la Cotroceni. “Poftiţi? Să mai impun o schimbare în UDMR”, i-a răspuns Marko. “Suntem de o seamă, domnule preşedinte. Ce să înţeleg eu din faptul că dvs...”, i-a mai spus Băsescu. Marko l-a asigurat pe şeful statului că nu intenţionează să se retragă din viaţa politică. “Ce-i drept, eu nu am încă 18 ani (la conducere - n.r.)”, a continuat Băsescu, Marko afirmând că retragerea sa nu este “un mesaj către propria generaţie”.
Traian Băsescu a anunţat în contextul subiectului Schengen, abordat la consultările de la Cotrocen