“În acest moment, la nivel guvernamental, marea provocare este de a impune Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, a doua provocare fiind modificarea legislaţiei pentru a avea facilităţi mai mari privind producerea şi utilizarea tehnologiilor eco care reduc emisiile de CO2 dar şi atragerea de fonduri pentru investiţiile din acest domeniu”, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, la lansare Raportului European de Stare a Mediului. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
“Mediul şi protejarea lui a devenit o modă însă foarte puţină lume ştie exact ce implică şi mai ales ca este un domeniu extraordinar de complex care implică studiu, cercetări şi strategii care trebuie puse în practică. Mă bucur să vad multi tineri în sala, şi vreau să subliniez că această zonă complexă a mediului reprezintă viitorul. Avem nevoie de oameni pregătiţi, iar dacă nu va exista această pregătire vom pierde cu toţii. Sunt şanse extraodrinare în acest domeniu, pentru că mediul înseamnă un anumit tip de gândire, mai liber şi mai deschis faţă de ceilalţi”, a spus ministrul Laszlo Borbely.
Referitor la programele pe care le gestionează Ministerul Mediului şi Pădurilor, ministrul a precizat că “numai prin Fondul de Mediu am angajat cheltuieli pentru circa 1 miliard de Euro pe ceea ce înseamnă mediu: prin programul Casa Verde, prin Programul Rabla dar şi programe pentru energii regenerabile. În anul 2010 am dat de două ori mai mulţi bani pentru investiţii verzi. De asemenea, din 2008 pănă acum avem peste 600 de parcuri noi, finanţate de AFM, ceea ce are un impact pozitiv asupra mediului”.
Raportul European de Stare a Mediului, SOER 2010 oferă evaluări despre situaţia actuală a mediului înconjurător în Europa, scenarii privind evoluţia sa, despre acţiunile care se întreprind la nivelul fiecărui stat membru în parte, precum şi ceea ce trebuie făcut sau se poate face pentru îmbunătăţirea a