Organizaţiile de femei ale conservatorilor şi liberalilor au cerut azi Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională noua ordonanţă de urgenţă privind concediul de creştere a copilului. Sursa: CODRIN PRISECARU
Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame a declarat pentru EVZ că cele două organizaţii de femei au depus astăzi o cerere la Avocatul Poporului, prin care solicită instituţiei să ridice excepţia de neconstituţionalitate în cazul noii ordonanţe privind concediul maternal.
Acţiunea acestora vine la doar câteva zile de la decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a arătat că executivul încalcă dreptul la egalitatea de tratament în cazul femeilor care sunt deja însărcinate, acestea fiind obligate după ce vor naşte să aleagă o altă variantă de indemnizaţie decât cea pe care au luat-o în considerare când au conceput copilul.
Săptămâna trecută guvernanţii au decis că cei care vor deveni părinţi după 1 ianuarie 2011 vor trebui să opteze, de la început, între două variante. Pot sta în concediu de creştere a copilului de un an, cu indemnizaţie lunară de maximum 3.400 de lei şi un stimulent de 500 de lei pe lună, până face copilul doi ani, dacă se întorc mai devreme la muncă.
A doua variantă prevede că ei pot să rămână cu copiii acasă doi ani, ca până acum, însă cu o indemnizaţie maximă de 1.200 de lei şi fără să primească stimulentul dacă revin în acest timp la serviciu.
Citiți aici mai multe despre decizia CNCD de miercuri.