Conceperea, prezentarea si implementarea unui buget national reprezinta cel mai important act de guvernare intr-o democratie moderna capitalista. Orice buget are doua parti, colectarea resurselor (prin taxare) si redistribuirea lor (prin cheltuieli bugetare si sociale). Ambele au egala importanta si reflecta nu numai alegerile politice pe termen scurt si lung ale guvernului dar si modul de organizare si prioritatile unei intregi societati.

In tarile dezvoltate, procesul bugetar este lung, complex si intens disputat atat de clasa politica cat si de societatea civila. Motivul principal este ca, cu mici exceptii, in ultimii 50 de ani majoritatea acestor tari au avut deficite bugetare (cauzate in principal de cresterea statului social). Criza ultimilor trei ani a acutizat disputele obisnuite legate de impartirea unor resurse inferioare cererii din cauza scaderii neobisnuit de rapide a veniturilor bugetare combinate cu o crestere initiala automata a cheltuielilor (din cauza asa numitelor stabilizatoare fiscale).

Odata ce deficitul rezultant a devenit nesustenabil statul a trebuit sa recurga la o serie de masuri drastice constand din cresterea rapida a indatorarii publice, reducerea masiva a cheltuielilor bugetare (ceea ce a condus la nemultumiri sociale) si, momentan intr-o masura relativ redusa, la tiparirea de bani (atunci cand a avut controlul propriei monede).

Cazul Romania

Romania a suferit de aceleasi probleme fundamentale ca si tarile dezvoltate din UE inrautatite insa de saracia relativa a arsenalului de parghii fiscale si bugetare, de o recunoastere relativ tarzie a gravitatii problemei si de una din cele mai abrupte scaderi economice din UE. Nu intentionez sa revizitez criticile extensive si exhaustive aduse guvernului in ultimii ani dar in mod clar este foarte dificil sa stingi un incendiu cu o galeata gauri