Iconitele fermecate
Ca vechi si constant cititor al acestei prestigioase reviste, am citit cu mult interes relatarile unor cititori privitoare la adevarate minuni datorate credintei in Dumnezeu, impletita adesea cu o rugaciune in fata unei icoane.
In cele de mai jos, ma voi referi si eu la doua evenimente care oglindesc puterea credintei si care mi-au marcat copilaria. Unchiul meu din partea mamei, decedat in urma cu multi ani, era ceferist si functiona ca sef de gara, intr-o localitate din nordul Bucovinei, aflata in prezent pe teritoriul Ucrainei si care era renumita pe vremea de atunci prin potentialul ei cinegetic. Imi povestea unchiul ca de multe ori la aceste vanatori ar fi participat chiar si marele istoric Nicolae Iorga.
Mare vanator si el, unchiul meu nu se despartea niciodata de o iconita, pe care o purta la piept. O icoana pictata pe lemn, reprezentand-o pe Sfanta Fecioara Maria, tinandu-l in brate pe pruncul Iisus. Iconita avea dimensiunea de 15 x 10 cm. Plecand odata la o partida de vanatoare, a constatat ca, schimbandu-si haina, a uitat iconita acasa. Sub privirile si comentariile ironice ale celorlalti vanatori, i-a parasit temporar si s-a intors sa si-o ia. A revenit, apoi, la locul de adunare, si partida de vanatoare a inceput. Avea insa sa se intample o minune. Din greseala, unui vanator i s-a descarcat arma spre unchiul meu. Alicele, care i-ar fi strapuns pieptul si inima, s-au oprit in iconita de lemn. Am vazut cu ochii mei iconita, de care unchiul meu nu s-a despartit nici in mormant.
Cel de-al doilea eveniment, pe care mi-l aduc aminte dupa trecerea multor ani, s-a petrecut intr-o comuna situata in apropierea Timisoarei, Dumbravita. In timpul celui de al doilea razboi mondial, m-am refugiat impreuna cu mama in aceasta comuna, de frica bombardamentelor aviatiei anglo-americane, care amenintau orasul. Am fost gazduiti de
