Ma numesc Brinza Elena, traiesc in orasul Motru, judetul Gorj, si am 70 de ani.
In 1946-1947, in Moldova a fost seceta mare, care a adus foamete pentru oameni si animale. Noi eram patru copii la parinti, si ca sa nu suferim de foame, cu mare durere, tata si mama au hotarat ca doi dintre noi sa fim dati de suflet la cineva. Asadar, eu si fratele meu, Ilie, am plecat cu mama la Iasi, unde am fost primiti intr-o sala mare. Erau foarte multi copii, din tot judetul. Ne-au primit bine, ne-au incaltat, ne-au imbracat si ne-au dat mancare. Apoi ne-au imbarcat in tren si-am plecat, unii spre Ardeal, altii spre Teleorman. Eu si fratele meu am mers la Zalau. Fratele meu a ajuns copil de trupa, la o unitate militara, iar eu am plecat in comuna Ortelec.
La Ortelec am fost bagati intr-o sala de clasa, unde ne asteptau foarte multi oameni, care ne priveau cu mila si cu simpatie, altii cu mirare sau curiozitate. Eu aveam 7 ani. Oamenii erau indemnati sa-si aleaga pe care dintre noi ne vor. De mine s-a apropiat un om frumos, cu mustata, cu o caciula brumarie pe cap si cu o scurta din lana gri, si a zis: "Vrei sa vii la mine, fatuca? Cum te cheama? Cati ani ai?".
I-am raspuns frumos ca am 7 ani si ma cheama Brinza Elena. "Si merg la dvs.", i-am zis. Atunci omul m-a luat de mana si s-a prezentat la comisia care avea tabelele. "Sunt Mihai Caba", a zis, "si pe ea o vreau". Am mers acasa la el. Cand am intrat inauntru, am gasit 5 copii si o mamica inalta, slaba si cu un suflet de aur. "Dansa e lelea Maria. Ea e Onita (fata mica, de varsta mea). Ea e Florica", a spus omul. Era o frumoasa domnisoara de 17-18 ani. Mai era Gheorghe, un cavaler de vreo 23 de ani, care semana leit cu lelea Maria. Apoi Ion si Nicolae, de 21 si 19 ani. Toti trei lucrau la Zalau, la fabrica. In afara de cei 5 copii, badea Mihai mai avea o fata maritata si un baiat insurat, care aveau copii. @
