Foto: Mihaela Cazan Dragă Moşule, dacă exişti şi bănuiesc că exişti, (în caz contrar vei intra oficial în rândul prietenilor mei imaginari şi nu ştiu dacă mai tolerează „intruşi”) aş vrea să-ţi cer pe această cale şi în mod public să ne surprinzi cu un Crăciun de neuitat, în care gândurile de emigrare să dispară încet-încet măcar pentru câteva zile, iar ura generală să se risipească în aer… uite-aşa: puf…!
Nu de alta, dar ador perioada asta din an în care oraşul se îmbracă de gală (mai mult sau mai puţin kitschos, în funcţie de buget), străzile miros a scorţişoară şi a cozonac, iar copiii încep să-ţi scrie, plini de speranţă (şi, după cum observi, nu numai copiii).
Aşa că, surprinsă de spiritul nemaipomenit al Crăciunului, te rog să-i transformi pe toţi „Scrooge-ii” din lumea asta în spiriduşi şi să ne aduci zăpadă. Da, ai auzit bine: zăpadă!
Ştii şi tu că un Crăciun fără zăpadă nu e Crăciun adevărat (cu tot respectul pentru cei care locuiesc în Miami).
După cum deja ţi-ai dat seama – că doar ai avut 22 de ani la dispoziţie să mă cunoşti – nu fac parte din categoria acelora care cred că oamenii devin mai buni de sărbători, dar sunt convinsă că măcar sunt mai luminoşi şi, inconştient, îşi împart această lumină între ei şi aşa mi-aş dori să se întâmple şi acum, când e mai multă nevoie ca niciodată.
Având în vedere că nu te pot răsplăti cu prăjiturele şi lapte pentru că horn n-am şi nu cred că încapi pe geam, îţi spun de pe acum că îţi dedic cel mai frumos colind din lume, „Cântec de Crăciun”, în interpretarea lui Ştefan Iordache şi îţi trimit cu drag până în Laponia, sau oriunde te-ai afla, gândurile mele bune.
De asemenea îţi recomand să te uiţi (eventual în seara de Ajun, înainte să te apuci să împarţi cadourile şi să-mi îndeplineşti mie dorinţele) la „Love Actually”, un film din 2003, cu Alan Rickman, Emma Thompson, Liam Neeson, B
