Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simplu lansează la început de an ultimul album împreună

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 decembrie 2010 ·

După zece ani de succese muzicale, cei cinci membri ai trupei îşi propun să-şi continue cariera în alte proiecte muzicale axate pe vânzarea de single-uri sau în variante solo.

"Am făcut acest album pentru fani şi pentru oamenii care au fost lângă noi şi pe care-i rugăm să rămână aşa", au declarat băieţii de la Simplu, care se pregătesc să lanseze un ultim material discografic în această formulă.

Discul se numeşte "Dance Or Die Trying", va putea fi găsit pe piaţă începând cu jumătatea lunii ianuarie şi va conţine zece sounduri de excepţie atât în limba română, cât şi în engleză.

"Este felul nostru de a sărbători împlinirea a 10 ani de Simplu, albume nu se vor mai scoate deloc, sau cel puţin nu în România, este ultimul material palpabil pe care îl scoatem. Pe acest album am făcut tot ceea ce Simplu nu a avut curajul să experimenteze până acum", a povestit CRBL.

"Principalul motiv pentru care nu vom mai scoate niciun album este faptul că albumele nu se mai vând", adaugă acesta.

Membrii trupei nu intenţionează să se retragă din industria muzicală, materiale vor mai scoate, dar se vor axa pe vânzare de single-uri. După o pauză de mai bine de un an, împreună cu MediaPro Music, cei cinci membri ai trupei au lansat, pe 6 decembrie, un clip nou-nouţ care îşi propune să promoveze prima piesă de pe nou album, "Dance 4 Money", compusă de Hahaha Production.

Plin de senzualitate şi mister, videocipul celor de la Simplu aduce în faţa publicului o nouă atitudine, mai multă îndrazneală şi foarte mult dans.

"Un succes format în zece ani"

Întrebat de ce a ales să urmeze o carieră solo, CRBL a explicat: "Eu am multe lucruri de spus care nu puteau fi spuse pe proiectul Simplu. Îmi doresc asta de câţiva ani buni şi în sfârşit am reuşit să pornesc. Mai e mult până când o voi numi cariera solo, căc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 34 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 28 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°