Reality-show-urile spun despre telespectatori = poporul cu pricina, mai mult decât am dori.
În mai toate reality-show-urile autohtone de la Antena 1, Naţional, Prima, Kanal D găseşti îmbrânceli, bălăcăreli, promiscuitate.
Poveştile sunt simple, genul de bârfe fără de care poţi foarte bine să trăieşti, dar care, presupun, circulă prin toate mijloacele de transport în comun şi prin toate scările de bloc. Iar intrepretarea...
Dar, până la urmă, nu e nevoie de Victor Rebengiuc pentru un reality-show de duzină (cu rating mult superior celui de la teatru TV de pe TVR Cultural). Pentru că, dacă nu v-aţi prins, toate sunt regizate (îndoielnic), în toate se pretinde că povestea e "pe bune" şi în toate sunt actori (mulţi, fără şcoală). Dar, aşa cum ziceam, nu-i despre extratereştri.