Situaţia festivalului de la Salonic seamănă cu cea a Greciei: în trecut a avut un buget de la stat obscen (cam 15 milioane de euro) care s-a scurs hemoragic în direcţii obscure. După un scandal monstru, directorii s-au schimbat, acreditările au fost reduse la minimum şi selecţia tăiată la „doar” 170 de filme.
În drum spre hotel, în epatantul Mercedes decapotabil al festivalului, şoferul se plângea de cât de îngrozitor e să trăieşti în Grecia; între timp, pe trotuarele pavoazate de Crăciun, oamenii se împleticeau în pungi colorate, cuprinşi de o frenezie consumistă de parcă n-ar mai fi existat ziua de mâine. Salonicul pare imperturbabil în ambiţia sa de a-şi conserva statutul de bon viveur, de petrecăreţ zgomotos: străzile sunt arhipline la orice oră, la fel şi tavernele sau barurile de lux de pe promenadă. „Suntem prea leneşi", îmi zice un tânăr patron de bar cu pupilele dilatate de la ceva ce tocmai ingerase în subsol. „Şi, dacă germanii ştiu să muncească mai bine, de ce să nu-i lăsăm s-o facă?" Nu sunt suficient de leneşi însă ca să nu continue să demonstreze în fiecare zi în Piaţa Aristoteles pe muzica punk.
Din nou, palmaresul a însemnat un triumf pentru filmul autohton, cu două filme care şi-au împărţit premiile: „Periferic", marele premiu şi cel pentru mai bună actriţă (Ana Ularu) şi „Morgen" premiul pentru cel mai bun actor (ex-aequo Andras Hathazi şi Yilmaz Yalcin) şi FIPRESCI. N-am apucat să văd „Periferic", programat chiar în ziua în care plecam, însă „Morgen", comparativ cu alte debuturi căznite şi false din competiţie, te convinge că personajele sale chiar există. Crişan nu apasă niciodată pedala în această satiră socială gentilă, plină de observaţii fine.
Top 5 filme văzute la Salonic
- Szürkület (Gÿorgÿ Fehér) O revelaţie, o capodoperă uitată din 1990, un film hipnotic, răvăşitor, hăituitor, de o incredibilă putere subliminal
