Foto: Dragoş Robatzchi / Jurnalul Naţional În tinereţe, Adela Mărculescu rostea cu vocea sa de catifea versul Sorinei din „Înşir-te mărgărite”, de Victor Eftimiu. Atunci i s-a prevăzut că va avea o carieră strălucită şi aşa a fost. La proba de improvizaţie, la admiterea în Institut, se prefăcea că face curat în casă şi sparge un vas de porţelan. Ce plâns, ce lacrimi! A fost acceptată şi a devenit eleva lui Alexandru Finţi, căruia şi astăzi îi poartă o vie recunoştinţă. Astăzi, Adela Mărculescu îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.
Creaţiile sale scenice au impus-o în rândul actriţelor de prestigiu ale teatrului românesc. A mânuit perfect mijloacele comicului şi ale dramaticului. Personajele Adelei Mărculescu conferă faţete deosebite ale unuia şi aceluiaşi prototip feminin confruntat cu mari drame personale. Întâlnirea Adelei Mărculescu cu filmul s-a desfăşurat sub semnul unei revelaţii reciproce. Mi-o amintesc în „Serbările galante”, „Bătălie pentru Roma”, „Ceaţa”, „Hyperion” sau „Declaraţie de dragoste”. Inteligenţa şi talentul puse în slujba firescului şi credibilităţii, discreţia interiorizării, fineţea expresiei, autenticul rostirii nu aveau cum să nu impresioneze şi să ajungă acolo unde orice artist îşi doreşte, la sufletul spectatorului.
De când era copil îşi inventa poveşti, cum ar fi aceea că a fost adusă de Moş Crăciun. „De fiecare Crăciun, deşi au trecut anii, mi-am păstrat intactă emoţia aceea, specială, din copilărie. Numai că de multă vreme Moş Crăciunul meu este... publicul. Iar darurile lui Moş Crăciun sunt aplauzele cu care sunt răsplătită după fiecare spectacol”, spune Adela Mărculescu.
A învăţat dansul din şcoala primară... Iar mai târziu a avut o profesoară magnifică, unică în felul său, Miriam Răducanu. Aşa a putut să înveţe ce înseamnă mişcare scenică. „La Institut am avut profesori unu
