Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au emis astăzi rechizitoriul întocmit pe numele judecătoarei Georgeta Buliga, de la Curtea de Apel Iaşi, arestată pe 29 noiembrie pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Buliga va fi judecată de magistraţii Curţii de Apel Bacău, în acelaşi dosar cu cel de la care a primit mita, Liviu Popescu. Sursa: EVZ
Spre deosebire de Buliga, bărbatul va fi judecat în stare de libertate, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. Potrivit rechizitoriului, Georgeta Buliga, judecător la Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Iaşi, a luat 8.000 de euro mită de la Popescu pentru a-i da câştig de cauză într-un dosar de partaj aflat în recurs.
Ieşeanul şi fosta soţie îşi disputau un apartament, un teren şi două autoturisme, bunuri comune la dobândirea cărora femeia avusese o contribuţie de 90%, conform constatărilor magistraţilor de la Judecătoria şi Tribunalul Iaşi.
Judecătoarea a primit mita în mai multe etape şi a fost prinsă în flagrant de DNA la sfârşitul lunii noiembrie, în timp ce primea de la Liviu Popescu ultima tranşă de bani, după ce acesta câştigase procesul. Imediat după incident, judecătoarea a fost suspendată din funcţie şi a trimis la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de pensionare care i-a fost aprobată.