Peste 100 de vehicule, între care numeroase camioane s-au ciocnit luni pe o autostradă chineză, acest carambol spectaculos provocând moartea a cel puţin şapte persoane şi rănirea altor 15, a anunţat presa oficială, citată de AFP, potrivit Mediafax.
Accidentul s-a produs în provincia Guizhou (sud-vest), pe ceaţă, a precizat agenţia China Nouă.
Nouă şcolari au murit în aceeaşi zi, după ce vehiculul în care se aflau a ieşit de pe carosabil în provincia centrală Hunan. Acest accident a provocat, de asemenea, rănirea a zece persoane, potrivit aceleiaşi surse. O persoană este în continuare declarată dispărută.
Străzile chineze sunt considerate printre cele mai periculoase din lume. În medie 200 sau 300 de persoane mor zilnic în accidente rutiere, potrivit statisticilor oficiale.