Originar din acea parte a Bucovinei care acum se află în Ucraina, pentru Simion Bilac o mare parte din copilărie s-a desfăşurat în timp de război. În urmă cu aproape 50 de ani, acesta a străbătut zeci de mii de kilometri pentru a-şi vedea fratele.

Spune despre el că a fost „un copil fără copilărie“. A ajuns în Cluj mai mult din întâmplare, acum vreo 60 de ani. Aici şi-a întemeiat mai târziu o familie şi, la vârsta senectuţii, povesteşte cu mult drag despre cei cinci nepoţii şi doi strănepoţi cu care a fost binecuvântat.

„După un sfert de veac“

Nea’ Bilac îşi păstrează cu grijă amintirile. Poze cu familia, prieteni, şi zeci de fotografii alb-negru cu echipele pe care le-a antrenat în tinereţe sunt ţinute într-un sertar din dormitorul său. A fost mulţi ani antrenor al echipelor de fotbal şi handbal de la Clujana.

Poate cea mai dragă amintire a lui Simion Bilac o reprezintă un ziar îngălbenit de timp şi ros pe margini. Este un număr din „Radeanska Bukowina” (Bucovina strămoşească - trad.) din 13 august 1962. Pe a treia pagină a ziarului stă scris, cu titlu mare, „După un sfert de veac“. Sub aceste cuvinte se găseşte o poză cu doi bărbaţi povestind unul cu celălalt şi povestea a doi fraţi care s-au reîntâlnit.

În poză sunt Simion Bilac la 33 de ani, împreună cu fratele său, Dumitru. „Acest articol a fost făcut de un ziarist, în Storojineţ, după ce m-am văzut prima dată cu fratele. Am fost la el în Siberia, în Belogorsk, undeva la graniţa cu China. Apoi ne-am întors să îşi cunoască familia, să vadă locurile unde s-a născut. Ne-a aşteptat multă lume în gară, neamuri, prieteni“, spune Simion Bilac.

Poza cu Simion (stânga) și Dumitru Bilac apărută în articolul cu titlul „După un sfert de veac”

Până în Siberia a mers cu trenul. Drumul a durat „mult de tot, poate mai bine de o săptămână“, din câte îşi aduce aminte. Fratele