Un subiect generos şi cu un nedezminţit potenţial polemic în lumea culturală, chiar şi după două decenii de când a fost abordat prima oară, este reluat în numărul din decembrie de revista ieşeană "Timpul".

Este vorba de aşazisul "dosar Noica", care în 1992, sub bagheta inchizitorială a lui Adrian Marino, creştea audienţa revistei "22". Folosindu-se de documentele fostei Securităţi, devenite între timp accesibile cercetătorilor şi parţial publicate deja în mai multe volume, publicistul Gabriel Andreescu preia ştafeta de judecător şi încearcă, cu o satisfacţie prost disimulată şi cu o eşuată dorinţă de nuanţare, să demonstreze teza colaboraţionismului lui Noica.

Gabriel Andreescu a citit dosarul de la SIE al filosofului şi crede că a găsit acolo dovezi incontestabile că acesta, nici mai mult, nici mai puţin, "şi-a predat conştiinţa regimului". Autorul descrie procesul de "seducere" a lui Constantin Noica de către securişti prin câteva privilegii de care acesta a beneficiat în anii de detenţie comunistă, cum ar fi cărţi de filosofie, o pereche de ochelari, un pachet de ţigări Mărăşeşti, două prăjituri "care au costat cinci lei" şi alte mici lucruri ce i-au sporit confortul în celulă.

Rezultatul ar fi fost "răsturnarea viziunii anterioare despre lume" a filosofului, răsturnare vizibilă - aici publicistul nu mai insistă să ne arate dovezile - şi după eliberarea prin decret în 1964. Noica nu a colaborat în sensul dat de legea actuală cuvântului, crede Andreescu, dar "a jucat rolul de agent de influenţă".

Am citit acest articol cu sentimentul că se încearcă o nouă mistificare în cazul Noica, căci documentele citate nu sunt privite în context, iar alte documente, publicate anterior, sunt pur şi simplu ignorate. Ce ar fi dacă relaţia complexă Noica-Securitate ar fi privită, de exemplu, doar din prisma unei note în care securiştii