În topul celor mai căutate locuri se află staţiunile montane, dar şi Techirghiol.
Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a înregistrat anul acesta un număr de 5.562 cereri de tratament. Cele mai solicitate staţiuni au fost Covasna, Sovata, Slănic Prahova, Buşteni, Techirghiol, Tuşnad. Ultima serie de bilete a fost vândută luna aceasta, însă doar 243 de vârstnici au preferat să plece în decembrie. „Deşi le-am pus la dispoziţie 550 de bilete, peste jumătate nu au fost ridicate", au declarat reprezentanţii CJP. Unii pensionari au refuzat biletele din cauză că au fost nemulţumiţi de perioadă, staţiune sau locaţie, alţii pentru că nu au mai avut bani să plece. Acesta este şi cazul Mariei Toma, o bătrânică în vârstă de 75 de ani. „M-am gândit mai bine şi până la urmă am renunţat la bilet. Nu trebuia să plătesc decât 350 de lei, însă cu banii aceştia îmi petrec sărbătorile în tihnă", ne-a mărturisit femeia.
Bilete pe bază de punctaje
Anul acesta, biletele pentru tratament nu au mai fost acordate ca în anii anteriori, în funcţie de ordinea depunerii cererilor, ci s-a ţinut cont de un punctaj în care s-a luat în calcul şi dacă solicitantul a mai beneficiat sau nu de bilete în ultimii doi ani. Drept urmare, pensionarii constănţeni care nu au primit bilete de tratament în 2008 şi 2009 au primit zece puncte, iar cei care au beneficiat de două bilete în perioadele de sezon nu au mai primit nici un punct. Contribuţia suportată de către persoanele de vârsta a treia este de 50% din valoarea totală a pensiei. În cazul asiguraţilor contribuţia este de 50% din valoarea biletului, asta dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral.
În topul celor mai căutate locuri se află staţiunile montane, dar şi Techirghiol.
Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a înregistrat anul acesta un nu