Consilierul presedintelui Traian Basescu, Alexandrina Gatej, a demisionat, vineri din functia detinuta.
Potrivit unui comunicat de presa, Gatej a luat aceasta decizie dupa ce presa a reactionat la aflarea vestii ca aceasta a fost racolata de Securitate, fara a da si note conspirative.
"M-am intors in tara cu o cariera in mediul economic privat ale carei rezultate si competente au fost pe deplin apreciate si rasplatite in ultimii 15 ani. Am intrat in sectorul public cu convingerea ca apartin unei generatii care are obligatia sa contribuie la progresul tarii. Aceasta convingere m-a determinat sa fac pasul din mediul privat economic in administratia publica chiar daca a trebuit sa fac sacrificii in plan personal.
Sunt insa dezamagita sa constat doua adevaruri triste cu privire la nivelul dezbaterii publice in societatea noastra: ca nu suntem pregatiti sa acceptam experienta profesionala, rezultatele si competenta ca valori absolut necesare progresului economic si ca exista o reticenta nejustificata de a respecta deciziile institutiilor statului roman", sustine Alexandrina Gatej, intr-un comunicat de presa.
Aceasta critica reactia presei care, desi verdictul CNSAS arata clar ca nu a fost vorba de o colaborare, a facut diverse speculatii care i-au adus atingere imaginii.
"Decizia foarte clara a CNAS de necolaborare a mea cu Securitatea a generat un mod de abordare publica speculativ si denigrator care a adus importante prejudicii atat mie, cat si familiei mele. In contextul recentelor atacuri nejustificate la adresa mea, am decis sa
parasesc functia pe care o detin.
Imi voi dedica resursele de competenta mediului privat economic, acolo unde performanta si valoarea unui profesionist primeaza. Ca roman, a fost o onoare sa lucrez pentru Presedintele tarii mele. Am facut acest lucru cu deplina integ