Durere mare pentru fotbalul târgoviştean. Cladius Sava, fosta glorie a CS Târgovişte, a trecut în nefiinţă sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, atunci când a suferit o comoţie cerebrală.
Fostul mare fotbalist a murit chiar de ziua sa, de Sf. Vasile, la vârsta de 59 de ani, pe care îi împlinise în noiembrie. „Mutu”, aşa cum îl strigau colegii, a făcut parte din lotul care a obţinut în sezonul 1978-1979 cea mai bună clasare cu CS Târgovişte în Divizia A, locul 7. Din echipă făceau parte nume cunoscute precum Gheorghe Tătaru, care a jucat pentru echipa naţională la Cupa Mondială din Mexic, 1970, dar şi Narcis Coman, care a fost primul portar desemnat cel mai bun fotbalist român al anului, în 1978. “Era un om deosebit din toate punctele de vedere. Îl ştiu de 30 de ani şi nu am auzit de răutăţi din viaţa lui. Era liniştit, calm şi ponderat. Iubea fotbalul foarte mult, a fost viaţa lui. Era un familist convins, mereu alături de copii şi chiar de noi, ne ajuta cu ce putea. Mare păcat!”, mărturiseşte îndurerată Valentina Sava, cumnata fostei glorii a fotbalului târgoviştean. Claudius Sava a lăsat în urmă o soţie şi doi băieţi, de 27 respectiv 34 de ani, şi va fi înmormântat mâine. Târgovişteanul a fost la vremea sa curtat de marile echipe ale momentului din ţară, însă a refuzat să părăsească oraşul natal. Pe lângă CS Târgovişte, Claudius Sava a mai jucat şi la Sportul Studenţesc o perioadă.