Un tânăr şi o femeie au ajuns la spital ieri după-amiază, în urma unui grav accident de circulaţie petrecut DN 65 – E 574, pe raza oraşului Piatra Olt.
Potrivit poliţiştilor, Cristian C., de 28 de ani, din localitatea Bechet, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism nu a adaptat viteza de deplasare într-un sector de curbe şi a pătruns pe sensul opus de mers. Autoturismul său a intrat în coliziune un o maşină condusă regulamentar de Eugen M., de 60 de ani, din localitatea Dridu, judeţul Ialomiţa.
În urma impactului, şoferul din Dolj şi MIhaela M., de 43 de ani, pasageră în autovehiculul condus de acesta au fost răniţi. Ambii au fost transportaţi la Spitalul municipal Craiova.
“Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză au fost întocmite acte premergătoare, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.