În acest an, autoturismele vor traversa oraşul Cernavodă, iar TIR-urile vor fi direcţionate pe alte rute. Lucrările încep luni, 10 ianuarie şi vor dura un an. Reabilitarea podului costă 11,7 milioane de euro.
Viaductele podului de la ecluza Cernavodă au nevoie urgentă de reparaţii, iar circulaţia a devenit riscantă. De mai bine de doi ani au fost făcute doar mici reabilitări ale tramei stradale, însă nu de ajuns încât să înlăture riscul prăbuşirii intrărilor pe pod.
„Podul nu va fi dărâmat în întregime. Legăturile dintre pod şi mal se fac prin nişte viaducte care nu au mai fost reparate de la darea în folosinţă a Canalului Dunăre - Marea Neagră, adică de 26 de ani. Acelea vor fi demolate integral şi reconstruite“, a declarat Ibram Aidîn, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa.
Lucrarea aparţine integral Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care a organizat şi licitaţia pentru reparaţii. „Durata de execuţie a proiectului este de 12 de luni şi costă 11,77 milioane de euro. Banii provin din fonduri europene, iar licitaţia a fost câştigată de constructorul SC Arcada Company SA Galaţi“, a declarat Gabriela Tudor, director adjunct Intreţinere-Infrastructură din cadrul DRDP Constanţa.
DN2A - cel mai aglomerat
Şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, comisarul Constantin Bădângă, spune că drumul cel mai aglomerat va fi DN2A, pe ruta Giurgeni - Hârşova - Constanţa. „Pe raza judeţului Constanţa, traficul va deveni mai aglomerat de la Hârşova spre oraş. Cât despre rezistenţa structurii rutiere la traficul greu, sunt sigur că va rezista, pentru că a fost proiectat de la bun început pentru aşa ceva.
Mai mult, în acest an, pe anumite porţiuni, DN2A a fost reabilitat tocmai în vederea acestei devieri de trafic“, a declar