Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îngerul olandez al copiilor cu autism

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Graţie tinerei Inge Smelik, la Iaşi funcţionează, de doi ani şi jumătate, prima şcoală specială pentru copiii care sunt afectaţi de tulburări din spectrul autist. Instituţia a semnat un contract de colaborare cu Fundaţia „Ancora Salvării“ deschisă la Iaşi de Inge Smelik, o tânără olandeză specializată în lucrul cu copiii autişti.

O tânără din Olanda a venit acolo unde a văzut că era mai mare nevoie de ajutorul ei în domeniul îngrijirii tinerilor cu probleme din spectrul autist. „Este o boală care nu se vindecă, de aceea ei trebuie acceptaţi", spune Inge Smelik, fondatorul Fundaţiei „Ancora Salvării".

Metode olandeze

Viziunea tinerei, care s-a instalat în România la începutul deceniului trecut, a ajutat-o să se descurce într-o ţară în care se ştiau prea puţine despre această afecţiune. În 2003 a început activitatea la fundaţie. Dacă la început, olandeza avea doar trei copii în grijă, acum numărul lor a ajuns la câteva zeci. Cu cât aceştia înaintau în vârstă, a apărut nevoia integrării lor în alte forme de educaţie. Astfel, a apărut şcoală în care au fost integraţi copiii cu autism din Iaşi.

„De doi ani şi jumătate la Şcoala «Constantin Păunescu» funcţionează clase cu copii cu autism. Acolo, profesorii lucrează alături de specialişti formaţi de fundaţie. Se lucrează şi cu logopezi şi cu kinetoterapeuţi", a explicat Inge Smelik. Cu toate că au fost probleme cu programa de studii, care trebuie adaptată pentru copiii cu deficienţe, cei care vin la Şcoala „Păunescu" au învăţat să devină mai independenţi.

„Văd realitatea în bucăţele"

Silvia Hazincop are o experienţă de 35 de ani în învăţământ şi de un an lucrează şi cu copiii cu autism la Şcoala „Păunescu". „Cine a lucrat în învăţământul preşcolar stăpâneşte foarte bine didactica jocului. În lucrul cu astfel de copii totul se predă sub formă de joc. Trebuie să-ţi dai sema de modul în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Statele UE sunt obligate să aplice mandatul de arestare emis de CPI împotriva premierului Netanyahu, spune Josep Borrell

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 3 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°