Criticul, istoricul literar şi profesorul universitar Eugen Negrici s-a ocupat de perioada veche a literaturii române ("Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin", "Antim. Logos şi personalitate"), dar şi de literatura română sub comunism ("Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitaţie şi propagandă", Editura Pro 1995, "Literatura română sub comunism. Proza", Editura Fundaţiei Pro, 2002, "Literatura română sub comunism. Poezia", Editura Fundaţiei Pro, 2003). Una dintre cărţile sale care au stârnit intense controverse se numeşte "Iluziile literaturii române" (2008). Nici în interviul de faţă, criticul nu se lasă şi nu ne lasă pradă iluziilor.
- Stimate Domnule Profesor, vă pun şi eu întrebarea care, cu siguranţă vi s-a mai pus, şi nu o dată. De ce nu vă ocupaţi de opera lui Eminescu, aşa cum v-a propus regretatul Petru Creţia care, într-un text testamentar, a declarat că vă oferă toate materialele pe care le-a strâns într-o viaţă, în viaţa lui de eminescolog?
- Oh, e bine să ne cunoaştem limitele. Nu ştiu ce i-a venit domnului Creţia, cu care abia de am schimbat câteva fraze în timpul vieţii, să scrie acele lucruri flatante. Bănuiesc că aştepta să apară de undeva o privire proaspătă. Şi asta într-un moment în care exegeţii nu ar mai fi fost obligaţi, ca în vremea lui Călinescu, să-şi piardă vederea în efortul sufocant al descifrării, editării şi organizării manuscriselor. Şi, într-adevăr, exegeza eminesciană este astăzi despovărată de obligaţiile filologice stringente de odinioară. Pe de altă parte, au trecut câţiva ani buni de la ultimele mari exegeze, cele care contează, şi ar fi venit momentul unei înnoiri. Petru Creţia avea dreptate să spere şi să aştepte. Dacă nu aş fi într-o etapă a vieţii în care nu mai scrii cărţi, ci termini proiecte, şi dacă aş avea douăzeci de ani, m-aş încumeta, poate
