Fostul presedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali, indepartat vineri de la putere la presiunea protestelor de strada, isi petrece, sambata, prima zi in exil, in Arabia Saudita. Fostul lider tunisian a cerut insa discretie deplina in legatura cu sederea sa in aceasta tara, astfel ca autoritatile saudite au refuzat sa ofere vreo informatie privind resedinta acestuia sau durata sejurului sau, scrie AFP. Intre timp, in Tunisia, autoritatile depun eforturi pentru a restabili ordinea in tara, a anuntat premierul Mohammed Ghannouchi.
Mai multi martori citati de AFP au declarat ca au vazut, noaptea trecuta, un convoi oficial indreptandu-se spre luxosul cartier saudit al-Hamra, situat in apropiere de tarmul marii, la scurt timp dupa ce avionul lui Zine El Abidine Ben Ali a aterizat in Arabia Saudita.
Fostul lider tunisian a ajuns in Arabia Saudita in noaptea de vineri spre sambata, in orasul Jeddah din vestul tarii (port la Marea Rosie), insotit de sase membri ai familiei sale, potrivit unor surse citate de AFP.
"Guvernul saudit l-a primit in Regat pe presedintele Zine El Abidine Ben Ali impreuna cu familia sa, avand in vedere circumstantele exceptionale in care se afla poporul tunisian", a anuntat Executivul saudit, intr-un comunicat.
Potrivit AFP, Franta a refuzat, vineri, sa il primeasca pe Zine El Abidine Ben Ali dupa fuga sa din tara, in ciuda faptului ca fostul presedinte tunisian a fost considerat, ani la rand, un apropiat al Parisului, gratie politicii sale de dezvoltare economica si a luptei impotriva islamistilor. De altfel, Parisul a mentinut un limbaj diplomatic extrem de prudent de la izbucnirea crizei tunisiene, facand apel la calm si la incetarea violentelor si cerand organizarea de alegeri libere.
Zine El Abidine Ben Ali, aflat la putere de 23 de ani, a parasit vineri Tunisia, dupa protestele de strada