Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii de vânătoare se antrenează în extrasezon alături de patrupede din Ungaria şi Italia

Publicat in Adevarul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Pentru păstrarea lor în formă, vânătorii organizează sesiuni periodice de pregătire pentru patrupedele specializate. La unele dintre sesiunile de pregătire, care iau forma unor competiţii, participă şi invitaţi speciali din străinătate, din Ungaria sau Italia.

În cazul câinilor dresaţi special pentru a fi de ajutor vânătorilor, o zicală potrivită ar fi ”nasul subţire cu cheltuială se ţine”, pentru că acesta este organul cel mai important în această situaţie. Aceste patrupede trebuiesc antrenate în permanenţă, chiar şi pe perioada prohibiţiei pentru a nu-şi pierde îndemânarea.

Antrenamente sub formă de competiţii internaţionale

Pentru a da un plus de importanţă sesiunilor de antrenamente, vânătorii arădeni organizează adevărate competiţii de descoperire a vânatului. ”Facem de fapt un antrenament pentru câinii de aret, de exemplu. Se urmăreşte mişcarea, apoi la final trebuie să găsească pasărea, apoi să porteze şi să fileze vânatul”, explică Sorin Flutur, crescător de câini de vânătoare.

Tehnicile de descoperire şi semnalizare a vânatului sunt extrem de importante pentru proprietarii patrupedelor, care încearcă să îi dreseze pe câini să indice prezenţa păsărilor de la distanţă, pentru a nu le speria.

În timpul unei pregătiri, câinii sunt ademeniţi cu miros de potârniche. Păsările, achiziţionate din crescătorii, sunt puse apoi în cuşti şi postate în mijlocul câmpului pentru a atrage câinii. La sesiunile de pregătire sunt invitaţi de multe ori şi crescători din Italia sau Ungaria, deoarece aceştia au mult mai multă experienţă şi recunoaştere în acest domeniu.

”În România nu prea sunt câini campioni special la vânătoare, campioni internaţionali de lucru. Noi venim cu câinii noştri”, a declarat Frederico Fabri, un dresor italian specializat în câini de lucru.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 20 minute
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°