Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Big Brother în staţiile şi autobuzele craiovene. Cum vor afla oltenii în câte minute vine autobuzul

Publicat in Adevarul, joi 20 ianuarie 2011 ·

Craiovenii care circulă cu mijloacele de transport în comun sunt monitorizaţi cu 45 de camere video montate în 15 autobuze şi alte 10 în cele mai tranzitate staţii RAT.

Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova şi viceprimarul Mărinică Dincă au prezetat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, rezultatele proiectului european MODERN, în valoare de 2,6 milioane de euro.

În urma implementării acestuia, au fost montate dispozitive GPS pe 60 de autobuze şi 27 de tramvaie, monitorizarea acestora fiind făcută dintr-un centru amenajat la sediul RAT unde un angajat supraveghează cele două monitoare.

Locul unde se află autobuzele apare pe monitorul calculatorului

Astfel, călătorii sunt informaţi, cu ajutorul celor 20 de panouri digitale instalate în staţii, în câte minute va sosi următorul mijloc de transport.

Panourile digitale sunt instalate în staţiile de autobuz

Pentru creşterea gradului de siguranţă în autobuze, 15 vehicule sunt supravegheate video, în fiecare dintre ele fiind montate câte trei camere. Alte 10, cu unghi de filmare de 360 de grade, au fost instalate în cele mai circulate staţii.

Cameră din interiorul unui autobuz

„În cazul în care avem o problemă cu unul dintre autobuze putem să verificăm foarte uşor uitându-ne pe monitor. Şi autorii eventualele furturi din autobuze vor fi prinşi cu ajutorul camerelor din autobuz care stochează imaginile pentru 72 de ore“, a declarat directorul RAT Marinel Florescu.

Călătorii pe bază de card

În cadrul aceluiaşi proiect, au fost montate pe 10 autobuze dispozitive care le permit autovehiculelor să funcţioneze atât cu combustibil clasic, cât şi cu bio-diesel, iar nouă tramvaie au fost dotate cu sisteme electronice de ultimă generaţie, cu ajutorul cărora se economiseşte 40 la sută din energia necesară.

Au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Mesajul premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs, duminică, 20 iulie 2025, în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. „Suntem parte a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanție și o responsabilit

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 43 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°