Daniela este foarte talentată în tehnica creionului şi grafică dar nu-şi doreşte o carieră în domeniul artistic, fiind mai mult încântată de filologie, în special de limbile străine
Daniela desenează de la vârsta de 5 ani dar s-a autoperfecţionat pentru că nu a primit niciun fel de îndrumare până în clasa a şaptea. „De când eram mică desenam, dar anul trecut mama m-a întrebat dacă nu vreau să particip la un cerc de desen. Mi-am zis că nu am nimic de pierdut. Până atunci lucrasem singură acasă, fusesem remarcată şi de unii profesori, dar nu lucrasem într-un cadru organizat“, povesteşte Daniela.
Premiată la nivel local
Talentul a recomandat-o imediat pentru participarea la concursuri câştigând mai multe premii la expoziţiile de profil organizate de Palatul Copiilor şi Inspectoratul Şcolar pe plan local şi la nivel judeţean. Astfel, anul trecut a obţinut primul loc Expoziţia concurs de artă „Mărţişoare colorate“, după ce anul anterior obţinuse o menţiune la prima participare la expoziţia asemănătoare „Colinde colorate“, dedicată sărbătorilor Crăciunului. A urmat anul 2010 când a obţinut primul loc la Expoziţia concurs de artă modernă şi tradiţională „Idee şi obiect“ dar şi locul al doilea la concursul din decembrie al Colindelor colorate. La toate aceste participări a prezentat atât lucrări de grafică cât şi de pictură.
Talent în creion şi grafică Deşi are talent pentru a participa la concursurile de la nivel naţional, Daniela nu a mers mai departe, în ciuda stăruinţelor îndrumătorilor săi, preferând să se facă remarcată doar la nivel local. Astfel, a avut şansa să participe cu o lucrare la Concursul naţional de cultură şi civilizaţie europeană „Europa, mai aproape de noi“ de la Băişoara, Cluj, dar a renunţat. Citiţi amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!