Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce model economic trebuie să urmeze România

Publicat in Jurnalul, joi 20 ianuarie 2011 ·

Ţara noastră trebuie să se concentreze pe atragerea de investiţii străine strategice şi de anvergură, de tip Nokia, care să asigure exporturi masive în timp scurt, potrivit lui Cristian Ionescu, directorul general al Coface România.

El a dat ca exemplu modelul slovac, pe care ar trebui să-l urmăm. "În Slovacia patru firme ţin în spate toată economia: Kia şi Volkswagen din industria auto alături de Sony şi Samsung din industria de electronice. Plus tot lanţul de furnizori", a spus el.

În privinţa credibilităţii, exemplul dat este Polonia, singurul stat din Europa care nu a intrat în recesiune în 2009. Dintre vecinii noştri care au luat măsurile potrivite, şeful Coface a indicat Turcia, care "s-a comportat excepţional, a avut o creştere de 8% în 2010 şi va avea una de 5% în acest an". Diferenţa faţă de noi este că acolo creditarea a urcat cu 30% în 2010, spre deosebire de 3,5% în România.

Vin ai noştri, pleacă ai voştri

Ţara noastră trebuie să realizeze o strategie naţională transpartinică şi să o implementeze la detaliu, de tipul "punct ochit, punct lovit". El a adus şi acuzaţii clasei politice pentru că la fiecare schimbare de guvernare se schimbă obiectivele. Politicienii trebuie să-şi dea seama că ei conduc o barcă numită România. Nu poţi atunci când e PSD-ul şi stânga la guvernare să protejezi populaţia, iar atunci cand sunt PDL şi PNL să stimulezi firmele, pentru că smuceşti corabia de colo-colo, a mai spus Ionescu.

Reorientare spre Asia

"Trebuie să ne reorientăm. Dacă vrem un model de urmat, Singapore este cel mai bun exemplu, fiind condusă ca o companie. Malaezia are o populaţia ca a României, un curs faţă de dolar şi euro cam ca şi al nostru şi un PIB pe cap de locuitor tot în jur de 10.000 de dolari. Ei şi-au făcut recent o strategie pe 10 ani. Abu Dhabi atrage specialişti de clasă mondială, dar noi sun

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 3 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum o ora
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 9 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°