Intr-un interviu pentru Romania Libera, Dinu Patriciu spune ca independenta presei e relativa. Catalin Tolontan, seful GSP, vrea sa explice ca, de fapt, nu-i asa, ca politica editoriala nu se subordoneaza politicilor comerciale, dupa cum spune mogulul. Sa-mi fie iertat, dar uneori tind sa-l banuiesc pe Tolontan fie de naivitate (desi ar fi culmea!), fie de un exces de discurs deontologic, scrie Alex Mihaileanu pe blogul Subiectiv.

Pentru că, vrem sau nu, Patriciu a spus ceea ce ştiau toţi ceilalţi, dar n-aveau curajul să o spună. Să fim serioşi, sînt prea puţine ziarele şi ar trebui să fie prea mici contractele ca o gazetă să scrie de rău despre o companie care-i dă bani pentru a-şi plăti angajaţii.

Este, dragilor, un truism. Dacă la Gazeta Sporturilor, probabil, nu se simte influenţa politicii comerciale în politica editorială, e fără doar şi poate datorită subiectelor abordate. Advertiserii nu vor intra niciodată în conflict de interese cu un ziar sportiv. Prin urmare, pentru Cătălin Tolontan, e uşor să spună că independenţa editorială este un drept fundamental şi o cerinţă elementară. Desigur, la nivel teoretic, are dreptate. La nivel practic, ştim cu toţii că trustul din care face parte ziarul său are o politică editorială care se subordonează politicilor comerciale.

Prin politici comerciale, în cazul Intact, înţelegem – dacă vreţi – subordonarea editorială în funcţie de apetenţele politice ale partidului de buzunar al patronului. Vrem sau nu, Dan Voiculescu are interese politice. Interesele politice se resfrîng mai ales în sfera economică. Pe Voiculescu îl interesează banii, iar politicul reprezintă unul dintre mijloacele care-i înlesnesc atingerea scopului. Simplu şi la obiect. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Patriciu sau pentru Vîntu, chit că ei n-au partide. Şi acelaşi lucru a fost valabil şi pentru Cornel Nistorescu sau