Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Badea Cârţan serbat la Sinaia. O delegaţie din Cârţişoara va participa la eveniment

Publicat in Adevarul, vineri 21 ianuarie 2011 ·

Primăria oraşului Sinaia organizează luni, 24 ianuarie 2011, un eveniment dedicat Zilei Unirii Principatelor Române şi zilei de naştere a lui Badea Cârţan.

La evenimentul care va avea loc la Centrul Cultural „Carmen Sylva" din Sinaia va participa, ca şi in anii trecuţi, o delegaţie din comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu, formată din locuitori ai comunei şi reprezentanţii autorităţilor locale.

„A devenit o tradiţie ca an de an la Sinaia, odată cu sărbătorirea Unirii Principatelor Române să marcăm şi ziua de naştere a lui Badea Cârţan. Această zi este importantă pentru toţi românii, când se împlinesc 152 de ani de la Marea Unire", spune Vlad Oprea, primarul staţiunii Sinaia.

Badea Cârţan s-a născut în Cârţisoara, în data de 24 ianuarie 1849.

El a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi pentru a afla despre originea latină a poporului român, ajungând, astfel, un erou naţional.

Programulul evenimentului

Luni, de la ora 10.00, va avea loc o întâlnire între delegaţii şi oficialii oraşelor Cârţişoara şi Sinaia la Centrul Cultural "Carmen Sylva".

De la ora 12.00 este programată o slujbă religioasă şi depunere de coroane la mormântul lui Badea Cârţan din Cimitirul Seţu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum 45 minute
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Peste 100.000 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot

Mediafax acum 38 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a ajuns la 100.000, la ora 17:10. Secţiile de votare din străinătate sunt deschise sâmbătă până la ora 21:00, iar duminică între orele 7:00 şi 21:00, ora locală. Votul în D

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Ziarul Financiar acum 24 minute
BEJ Caraş-Severin a anunţat că, în urma renumărării voturilor din primul tur de alegeri prezidenţiale, USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale. „Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 9 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°