Iată un titlu care-ar fi putut figura deasupra unui text apocrif de Ilf şi Petrov sau însoţind o proză SF. Dar oare nu pare tot mai mult în ultimul timp că trăim într-o ţară science-fiction?

Două teme se desprind de-aici: tema bibilicilor şi tema cosmonautului. În privinţa primei, fără a fi prozatoare, ba chiar departe de asta, o mătuşă de-a mea din Maramureş a găsit o interesantă rezolvare epică. Mătuşa posedă la ora actuală, mici şi late, 21 (douăzeci şi una) de bibilici. Să taie 6 (şase) ca să ajungă la cifra fatidică de 15 (cincisprezece), ca să nu i se taie ajutorul social, nu i se pare rezonabil. Aşa că, ştiind năravurile carpato-danubiano-pontice, mătuşa s-a gândit ca în momentul când insul de la primărie sau de la mama dracului o să vină să-i numere bibilicile, să-i ofere pur şi simplu acestuia una mai dolofană, iar insul să treacă în acte 14 (paişpe) bibilici, nu chiar 15, ca să nu bată la ochi. În fond, indiferent cu ce funcţii ar fi investit, românul e şi el om şi vorba aia: „Sunt om cu tine, eşti om cu mine!". Şi-apoi, fie vorba între noi, ce funcţionar ar refuza, pe criza asta, ca în loc de borderouri şi chitanţe, să ducă acasă, în servietă, o bibilică?

Mai greu e cu tema cosmonautului. E vorba, evident, de cosmonautul Dumitru Prunariu, Erou, printre altele, al Uniunii Sovietice, căruia i s-a înjumătăţit pensia, dacă nu cumva i s-a luat şi mai mult. Aici însă intervine o problemă de credibilitate spaţială, ca să zic aşa. Şi-mi aduc aminte că pe vremea adolescenţei mele aveam un unchi bătrân care nu credea în ruptul capului că americanii au păşit pe Lună. Prea îi aşteptase el pe americani vreo două decenii ca să-i creadă acum c-au ajuns acolo. Zicea că „aselenizarea" a avut loc, de fapt, în deşertul Arizona, după cum, peste un an-doi, susţinea că Nixon nici vorbă să-l primească pe Ceaşescu la Casa Albă, că poza de pe prima pagină din „Scânteia