Trei persoane au ajuns la spital cu arsuri, în urma unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, la o casă din localitatea sibiană Cisnădie, din cauza unui scurtcircuit, una dintre victime fiind în stare gravă, potrivit Mediafax.
Potrivit pompierilor sibieni, incendiul a izbucnit în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 03.00, la o casă din Cisnădie, iar echipajele Detaşamentului de Pompieri Sibiu au intervenit în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cisnădie pentru localizarea şi stingerea focului.
"În urma incendiului, o persoană de sex feminin a suferit arsuri de gradele II şi III, fiind transportată la spital de echipajul SMURD Sibiu, iar alte două persoane au suferit răni uşoare. Au ars mobilierul din două camere şi hol, aproximativ 250 de kilograme de textile şi acoperişul casei din lemn, cu învelitoare din ţiglă, pe o suprafaţă de aproximativ cinci metri pătraţi. De asemenea, s-au deteriorat două geamuri termopan, patru ferestre din lemn şi şase uşi", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Diana Lazăr.
Potrivit sursei citate, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs ca urmare a deteriorării sau neizolării corespunzătoare a unui cablu electric.
Potrivit medicilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde au fost transportate cele trei victime ale incendiului, starea uneia dintre ele este gravă.
"La Unitatea de Primiri Urgenţe au fost aduşi trei pacienţi (două femei şi un bărbat) cu arsuri, în urma unui incendiu. Una dintre paciente, în vârstă de 82 de ani, a ajuns în comă, intoxicată cu fum şi cu arsuri de gradele II/III pe 30 la sută din suprafaţa corporală, arsuri pe faţă, ale căilor respiratorii superioare, membre superioare şi regiunea dorsală. Aceasta a primit