Atunci când se anunţă o montare pe un text de Cehov, te gândeşti la potenţialul regizorului şi al inter­pre­ţi­lor principali. Pentru că acest autor nu trebuie citit la suprafaţă. Nu de alta, dar un spectacol realizat după aparenţe te-ar îndrepta spre abisul unei tristeţi comune, aşa cum poate fi înţeles adesea marele Cehov.

Andrei Şerban a realizat la Teatrul Bulandra, în Sala de la Grădina Icoa­nei, spectacolul „Ivanov” – primul text dramatic al lui Cehov montat pe o scenă (1887). Deşi piesa „a contrariat publicul, critica şi cenzura”, fiind nemulţumit şi autorul – mai ales pentru faptul că actorii nu prea au înţeles ce au de făcut, crezând că li se dă posibilitatea să facă gesturi de un comic grotesc –, Cehov a schimbat textul, din comedie în dramă. Andrei Şerban vine tocmai cu această primă variantă, precum mărturiseşte. O apropie de vremurile noastre, fără a scoate în evidenţă un om cu suflet bun, un înger sau un răufăcător. L-a „citit” pe Cehov aşa cum vedea acesta lu­mea la 27 de ani ai săi, o lume obiş­nu­ită, care îşi crea vise confuze, o lu­me cu personaje suferinde de plictis şi care îşi pun probleme, fără a căuta rezolvarea lor.

Mesajul artistic al spectacolului regizat de Andrei Şerban vine din farmecul şi încântarea cu care Cehov şi-a ornamentat această comedie considerată novatoare, pentru că a spart cu ea „canoanele dramaturgiei contemporane”. Scena Sălii Toma Caragiu îi dă posibilitatea creatorului să-şi imagineze şi să construiască această lume. Cehov nu trebuie încărcat cu lucruri multe şi inutile, Cehov trebuie intuit pornind de la un tertip artistic care să deschidă trecerea spre caracterul personajului.

La ridicarea cortinei, în fundul scenei e un pian şi un violoncel, su­ne­tele cărora nu se asociază sub nici o formă întru formarea unei armonii. O primă neconcordanţă cehoviană. La pian – contele Şabelski Matei Se­mi­onovici