Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Instituţiile publice obligate să restituie diminuările salariale de 25%

Publicat in Adevarul, miercuri 2 februarie 2011 ·

Primii bugetari care îţi vor primi banii înapoi sunt anagajaţii Direcţiei Copilului. Tribunalul Botoşani a hotărât că Direcţia Copilului trebuie să restituie angajaţilor diferenţa de 25% care a fost tăiată anul trecut din salarii.

Mii de bugerari din Botoşani îşi vor primii înapoi banii tăiaţi din salarii după ce au acţionat în judecată instituţiile care au aplicat orbeşte hotârârea Guvernului prin care lefurile au fost diminutae cu 25%. Primii care au învins statul sunt angajaţii de la Direcţia Copilului. Instituţia a fost obligată prin hotârâre judecătorească să restituie unui număr de 500 de angajaţi peste trei milioane de lei. Alte 400 de procese sunt în pronunţare. „Am câştigat procesul în sensul că instanţa a anulat reducerea salarială de 25% făcută în perioada iunie-decembrie 2010. Instanţa obligă instituţia să plătească unui număr de 500 de angajaţi diferenţele salariale, începând cu data de 1 iunie a acestui an. Deasemeni mai avem încă 400 de hotărâri de acest fel care au rămas în pronunţare", a spus Nicolae Macovei, preşedintele sindicatului „Impact" din Direcţia Copilului.

Direcţia Copilului vrea să restituie banii în rate

Conducerea Direcţiei Copilului Botoşani susţine că nu are cum să restituie angajaţilor toţi banii odată şi vrea să facă plătiţe eşalonat, în trei ani. „Este adevărat că au câştigat procesul, dar hotărârea deşi este definitivă nu este şi irevocabilă. De aceea am obligaţia s-o atac cu recurs la Curtea de Apel Suceva pentru că altfel Curtea de Conturi mi-ar imputa mie banii. Oricum nu avem prinşi în buget aceşti bani, însă în cazul în care hotărârea va rămâne irevocabilă, oamenii îşi vor primi banii în mai multe tranşe, în decursulul a trei ani, aşa cum spune OG. 34 din 2009", a declarat Liviu Rădăşanu, directorul DGASPC Botoşani. Fiecare angajat are de primit în medie în jur de 2000 de lei. Oamenii sunt însă indiganţi că î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 3 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum o ora
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 39 minute
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 3 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Salvamont Sinaia, şase intervenţii pentru salvarea unor turişti care s-au rănit

News.ro acum 2 ore
Salvamont Sinaia a intervemit, miercuri, pentru saşvarea a şase turoşti care s-au rănit şi au suferit diferite traumatisme. ”Astăzi, de Ziua Internaţională a Muntelui, Salvamont Sinaia a sărbătorit prin muncă. 6 intervenţii, toate traumatisme, dintr

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum o ora
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 9 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

2°/6°