După 60 de zile de funcţionare, şefii centrului raportează că au reuşit să deschidă accesul publicului în turnul mănăstirii.
„Am deschis accesul pentru orientare religioasă şi turistică. Turnul de la intrare oferă o panoramă deosebită asupra oraşului, având o înălţime de 30 de metri“, a spus Carmen Chiocea, directorul Centrului de Promovare Turistică de la Mănăstirea Golia. Aceasta adaugă că se străduieşte ca, din luna martie, să permită vizitatorilor să intre şi în casa lui Ion Creangă din incinta mănăstirii. În planul de acţiune al centrului sunt trecute şi planuri precum promovarea celorlalte obiective din judeţ, accesarea unor programe cu finanţare europeană şi participarea la târguri internaţionale.
Cost mare de funcţionare
„Urmează să ne documentăm să vedem obiectivele din judeţ care pot fi promovate, cele mai puţin expuse publicului şi care au fost reabilitate recent, cum este Palatul Ruginoasa sau Castelul Miclăuşeni“, a spus directoarea.
Membrii fondatori ai centrului, Consiliul Judeţean şi Primăria au alocat pentru 2011 suma de 51.400 de euro pentru funcţionarea centrului, din care jumătate reprezintă cheltuieli cu dotările. „Finanţarea este destul de mică, dar este tot ce putem face deocamdată cu bugete de criză“, a spus Cosmin Coman, şeful Direcţiei Programe şi Servicii pentru Comunitate. Astfel, centrul cheltuie 24.564 de euro pe achiziţia de mobilier, calculatoare, telefoane, materiale de prezentare, salarii, funţionare, dar şi pentru un autovehicul Renault Clio Symbol.
„E o iniţiativă de sprijinit“
Asociaţia va avea şi profit din taxe de parcare, vânzarea materialelor de promovare, taxe şi cotizaţii. „Acum intrarea este liberă, dar vom percepe taxe simbolice pentru a ne subvenţiona“, a anunţat Chiorcea. Structurile de promovare turistică din Iaşi sunt dispuse să colaboreze cu noua asociaţie. „Din pu