Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voloşeniuc: Nu va mai exista Teatru "de Stat", pentru că angajaţii nu vor mai sta

Publicat in Bihoreanul, joi 3 februarie 2011 ·

Printr-un comunicat remis presei orădene joi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dumitru Voloşeniuc explică mai în detaliu decât a făcut-o la şedinţa CJ de acum o săptămână de ce au fost adoptate hotărârile privind desfiinţarea Teatrului de Stat şi a Teatrului Arcadia, prin înfiinţarea Instituţiilor de Spectacole Iosif Vulcan şi Szigligeti Szinhaz.

Încă din capul locului, Voloşeniuc recunoaşte că vine cu noi amănunte din cauza polemicilor din presă şi din mediile culturale, în baza faptului că hotărârile CJ au fost iniţiate de Direcţia Economică, structură aflată în coordonarea sa.

Tot de la început, vicepreşedintele Consiliului Judeţean afirmă că nu consideră "constituirea celor două noi instituţii drept o segregare etnică", întrucât secţiile română şi maghiară ale Teatrului de Stat, Teatrului Arcadia şi Filarmonicii erau constituite şi chiar funcţionau pe principiu etnic", adică pentru publicul de etnie română, respectiv pentru cel de etnie maghiară. Totodată, Voloşeniuc precizează că "există teatru evreiesc la Bucureşti, teatru german la Timişoara, teatru maghiar la Cluj şi Timişoara", iar în aceste oraşe opinia publică nu a reacţionat vehement negativ faţă de respectivele instituţii teatrale.

Bugetul, mai mic

Pe de altă parte, vicepreşedintele CJ încearcă să demonstreze că instituţia pe care o reprezintă a recurs la reorganizarea teatrelor întrucât aceasta este o "necesitate impusă de situaţia economică", dând nenumărate argumente de ordin financiar în acest sens.

CJ are un buget mai mic decât în anii precedenţi, arată Voloşeniuc, din mai multe motive: prin OUG 18/2010, Guvernul a micşorat sumele defalcate din TVA pentru toate tipurile de cheltuieli, sumele şi cotele alocate din impozitul pe venit au scăzut ca urmare a dispariţiei unor agenţi economici şi a diminuării salariilor bugetarilor cu 25% conform Legii 118/2010, prin OUG

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 40 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°