Guvernul respinge măsura liberalizării preţurilor gazelor naturale, chiar dacă Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar solicita implementarea acestei măsuri, a afirmat astăzi Karoly Borbely, secretar de stat în Ministerul Economiei. Sursa: CODRIN PRISECARU
"Respingem categoric această măsură. Avem un punct de vedere foarte clar. Guvernul nu doreşte niciun fel de liberalizare în momentul de faţă. Este un proiect pe care se discută, trebuie implementat în timp, dar nu spune nimeni că mâine, săptămâna viitoare", a afirmat Karoly Borbely, înainte de întâlnirea cu experţii FMI, de la Ministerul Finanţelor, potrivit Agerpres.
El a subliniat, de asemenea, că datoriile Companiei Naţionale a Huilei vor fi reeşalonate, în continuare.
"În cazul Companiei Naţionale a Huilei avem o reeşalonare a datoriei, vom merge în continuare pe această idee. Nu putem şterge datoriile", a spus acesta.
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat în urmă cu două zile, că reprezentanţii FMI au solicitat revederea modului de calcul al preţurilor la gaze naturale şi energie electrică şi liberalizarea acestora.
Boc: Guvernul nu poate stabili prețul gazelor
Pe de altă parte, premierul Emil Boc a declarat aseară, referitor la solicitarea FMI de a fi liberalizat preţul gazelor, că guvernul nu are nici un fel de competenţe în stabilirea preţului la gazele naturale.
Astfel, premierul a precizat că Executivul nu stabileşte preţul gazelor naturale, în condiţiile în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei este o instituţie independentă.
Guvernul poate interveni doar împotriva abuzurilor prin controale indirecte, a mai arătat Boc.
El a precizat că negocierile cu FMI sunt în desfăşurare şi nu poate da deocamdată date suplimentare.