Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Republica Moldova: Oamenii de afaceri din partidul condus de premierul Vlad Filat şi-au făcut asociaţie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

Managerii şi oamenii de afaceri membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, condus de prim-ministrul Vlad Filat, s-au reunit azi într-o organizaţie. Preşedinte al Asociaţiei managerilor şi oamenilor de afaceri (AMOA) a fost ales deputatul Valeriu Streleţ.

AMOA îşi propune să fie o platformă de discuţii între business şi autorităţi, să promoveze un mediu favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, să sporească implicarea oamenilor de afaceri în viaţa social-politică, să colaboreze cu guvernarea pentru a asigura o dezvoltare durabilă a economiei şi să contribuie la combaterea sărăciei.

Conferinţa de constituire a AMOA s-a desfăşurat la Palatului Republicii, fiind prezenţi peste 260 de delegaţi, reprezentanţi ai structurilor teritoriale ale partidului, miniştri şi deputaţi PLDM. Nu a lipsit nici premierul Vlad Filat. „Este important ca oamenii de afaceri să se implice în procesul politic. Experienţa arată că persoanele care prin propriul efort au reuşit să construiască afaceri prospere, să aibă grijă de oameni, oferindu-le locuri de muncă şi salarii, atunci când sunt implicaţi în procesul decizional abordează problema complex, profesionist şi eficient“, a menţionat premierul.

La rândul lor, antreprenorii au vorbit nu doar despre perspective, dar şi despre problemele pe care le întâmpină în procesul de lansare şi administrare a afacerilor. Între altele, aceştia au menţionat birocraţia mare şi susţinerea insuficientă din partea statului. Totodată, oamenii de afaceri le-au sugerat miniştrilor să iasă mai des din birouri şi să vină să-i consulte pe ei înainte de a lua decizii ce îi vizează.

Întrebat de jurnalişti, prim-ministrul Vlad Filat a spus că AMOA nu este o replică la asociaţia similară creată vara trecută de milionarul cu dublă identitate, democratul Vladimir Plahotniuc, actualmente prim-vicepreşedinte al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 14 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 55 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 14 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°