Bulgaria are întârzieri în implementarea măsurilor stabilite în planul său naţional de acţiune pentru aderarea la spaţiul Schengen, potrivit ultimului raport al Institutului pentru o Societate Deschisă, relatează site-ul Novinite.com, potrivit Mediafax.
La 31 ianuarie, au fost luate 117 din totalul de 159 măsuri, 15 ar urma să fie implementate până la 31 martie, în timp ce alte 27 nu au fost luate la timp. Totuşi, măsuri efective au fost luate în ianuarie pentru a remedia întârzierea, afirmă raportul.
Raportul va fi înmânat duminică ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, în cadrul unei conferinţe de presă speciale.
Bulgaria spera să adere la Schengen în martie, dar Germania şi Franţa au cerut deja amânarea acestei decizii din cauza îngrijorărilor privind capacitatea sa de a combate corupţia şi crima organizată. Olanda, Austria şi Finlanda s-au raliat acestei poziţii.
Ungaria, care deţine în prezent preşedinţia UE ar putea decide să introducă acest subiect pe agenda Consiliului miniştrilor de Interne din 24 februarie, dar decizia va fi cel mai probabil negativă. Bulgaria are întârzieri în implementarea măsurilor stabilite în planul său naţional de acţiune pentru aderarea la spaţiul Schengen, potrivit ultimului raport al Institutului pentru o Societate Deschisă, relatează site-ul Novinite.com, potrivit Mediafax.
La 31 ianuarie, au fost luate 117 din totalul de 159 măsuri, 15 ar urma să fie implementate până la 31 martie, în timp ce alte 27 nu au fost luate la timp. Totuşi, măsuri efective au fost luate în ianuarie pentru a remedia întârzierea, afirmă raportul.
Raportul va fi înmânat duminică ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, în cadrul unei conferinţe de presă speciale.
Bulgaria spera să adere la Schengen în martie, dar Germania şi Franţa au cerut deja amânarea acestei decizii din cauza îngrijorărilor privind capac