Tribunalul Botoşani a admis ieri cererea de eliberare condiţionată făcută de avocaţii omului de afaceri Severin Tcaciuc. Acesta a părăsit, după un an şi jumătate de detenţie, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani unde era încarcerat pentru evaziune fiscală, fals, uz de fals şi înşelăciune.
„Nu doresc doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Zece ani de luptă şi abia acum am câştigat. Voi continua afacerile", a declarat Tcaciuc. Afaceristul era aşteptat de fiul său Cristian (26 ani), care a venit să-şi ia tatăl cu un BMW X5. La volanul maşinii s-a urcat chiar Severin Tcaciuc, care a demarat în trombă spre Suceava, unde locuieşte.
„Vom pleca miercuri la Viena, unde este toată familia, după care vom reveni cu toţii în ţară şi ne vom continua afacerile", a declarat fiul lui Severin Tcaciuc.
Suceveanul a intrat în atenţia oamenilor legii după ce comisarii Gărzii Financiare Suceava au constatat că firmele omului de afaceri sucevean au produs statului, în anii 2000 şi 2001, un prejudiciu de peste 4 milioane de lei. În urma cercetării, au fost descoperite peste 40 de infracţiuni.
Pentru prinderea acestuia, România a formulat trei cereri de extrădare, deoarece Tcaciuc a fugit în Austria în 2003.
După extrădare, în 2008, omul de afaceri a stat şapte luni în arest preventiv la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava şi, din august 2009, era încarcerat la Botoşani. Magistraţii au admis cererea de eliberare condiţionată depusă de avocaţi, după ce suceveanul ispăşise o treime din pedeapsă.